teama si groaza dintr-un vis

Cand esti cuprins de teama ramai impietrit,fara glas.Prima"masura de siguranta"pe care esti tentat sa o faci este sa iti ascunzi privirea.Fie iti pui mainile la ochi fie pui capul in pamant si aproape iti inchizi pleoapele.Te temi d contactul cu dusmanul,,,de privirea aspra a acestuia.Simti bataile inimii in gat si picioarele parca s-au cimentat in pamant.Ramai paralizat pe moment si astepti sa cada din cer ceva care sa te scape de lucrul care iti provoaca teama,fara sa ei o hotarare,sa reactionezi

Groaza este o emotie ce iti ingheata sangele in tine.Simti raceala sangelui in vine,pulsatia inimii este un ticait insistent ce iti stapaneste sufletul.Picioarele isi pierd vlaga si nu le mai poti stapani.Nu iti poti controla trupul si tremuri din orice incheietura.Nu esti in stare sa scoti nici un sunet,toate cuvintele parca sunt inghetate sau oprite in corzile vocale de o bariera...rasuflatea iti este greoaie si sacadata.stai intr-un loc,incordat incat tot sangele iti ajunge la creier,blocandu-l sa gandeasca,sa ia o hotarare,o decizie asupra a ce va face in secunda urmatoare.In acel moment ai impresia ca te-a gasit sfarsitul si ca secundele nu mai trec,ca timpul s-a oprit in loc.Privirea iti este inghetata,plina de spaima si de mirare.te uiti fix ca un nebun ce nu este inteles de lume si privesti speriat in jur sa gasesti ceva de care sa te agati.Nu clipesti,iar capul parca iti este paralizat,nu-l poti misca inspre nici o zare,este fixat spre acel ceva ce ti-a blocat toate trairile,ce ti-a adus groaza in sange,in suflet si trup.Tu doar te lasi condus ca o marioneta in voia ei,nu mai gandesti logic,faci lucruri necugetate pe care le poti regreta cand devii lucid.Esti in stare sa faci crima doar pentru a scapa din lantul groazei.In momentul in care groaza te cuprinde ca intr-o cusca nu mai poti rosti doua cuvinte care sa se lege unul de altul,nu mai poti lua nici o dcizie inteleapta ci pur si simplu esti inghetat.In prezenta groazei esti doar un om de plastelina ce te lasi modelat de emotii,te lasi in mainile distrugatoare ale groazei...

poate va intrebati ce ma apucat sa scriu atat despre niste emotii ce ne cuprind pe toti...teama si groaza....asta am simtit cand m-am trezit azi si am deschis ochii...ma inspaimantase visul ce tocmai a capatat amploare in mintea mea...am visat ca eram pe un camp intinsa...ascultam queen I Want to break free....sau cel puti asa mi se parea mie...era melodia asta pe fundal...totul frumos..priveam stelele...le numaram pe cele care nu sunt probabil...chiar nu stiu..visam cu ochii deschisi...meditam la vesnicie...nu priveam drept inainte ci gandeam in spatiu si timp...imi vedeam de ale mele in timp ce moartea isi vedea in mine mai departe de meditatiile ei..si dintr-o data cerul devine negru..apoi capata niste nuante sangerii ce parca faceau niste cercuri imaginare gata sa absoarba tot ce inseamna pamant...un vant turbat ce imi ingheta sangele in vine,ce parca imi smulgea carnea de pe mine lasandu-ma aschii in voia sortii...cu toate astea stateam intinsa in continuare pe campul de culoarea smolii...nu ma miscasem deloc...aveam sangele inclestat in mine...eram cuprinsa de teama si de groaza in acelasi timp,nu puteam sa ma misc sa scot nici un cuvant...totul era din ce in ce mai urat,mai sobru,mai negru....cea mai urata parte a visului e ca din pamant au inceput sa capete viata niste vite groase de lemn ce ma tineau legata de pamant..eram una cu pamanul fara sa ma pot misca..fara acordul meu...eram intepenita de moarte,prizoniera naturii......apoi dintr-o data am sarit din pat toata transpirata....m-am uitat speriata in jur sa vad daca e real...fusese un vis..un vis a carei teama inca imi mai curgea prin vine...nu am mai visat de mult...visez rar...foarte rar...

lucrurile...

poate (lucrurile)....

Poate ca lucrurile din jur sunt mai cumplite decat par;

Poate ca ele ne privesc,fara sa stim,cu o ura infinita,

Poate ca aburul rusu care pluteste pe strada e chiar ura unor lucruri ce apar,

Poate ca ele pun la cale ceva ingrozitor,pornind de la o ura nedorita.

Poate ne pandesc si isi ascut ghearele cu un gand de nepatruns

sa ne sfasie beregata.N-am stiut niciodata ce e in miezul lor ascuns,

N-am stiut niciodata ce e dincolo de coaja lor cenusie,

Dincolo de pielea de bumbac,lemn,tabla...nimeni nu stie....

Poate ca tinute la locurile lor,obiectele se simt parasite,

Poate cred ca nimeni nu le iubeste,poate simt invinse,

Oricum...lucrurile din jur sunt mai cumplite decat ne apar

Si isi ascund partile urate cu al indiferentei si al urei dar...

Oricum ele ne privesc fara sa stim,cu o ura infinita,

Ce poate fara sa vrem..o meritam si ne este sortita.

Poate lucrurile sunt a sortii ispita

Si totul sfarseste o data cu moartea tacuta!

ura...

mi-e sila de tot...mi-e sila de oamenii care in loc sa isi vada de treaba lor incep sa arunce cu venin in toate directiile,sa scuipe cu otrava fara motiv..si asa ajungem sa uram totuul...uram tarfele ca ne fura iubitii,uram tiganii ca nust hoti,uram politistii ca iau spaga,uram scoala ca ne plictiseste,uram profesorii ca nu pun note bune,uram elevu din dreapta ca a putut copia,uram examenele ca din cauza lor pierdem noptile,il uram pe copilul din coltul strazii ca primeste bani fara sa faca nimic,uram iarna ca e fri,vara ca e cald,uram manelele ca sunt "spalare de creier",uram muzica rock ca"e satanista" uram adolescentii ca sunt galagiosi,uram babacii ca ne cicalesc,uram gropile din asfalt...uram...(stati sa imi trag sufletul)..uram cam totul...doar pentru ca acel ceva,acel lucru ne deranjeaza pe noi sau ne strica un plan,o zi..nu e asa cum dorim noi....nu e dupa normele noastre....dar de cele mai multe ori uram fara sa vrem,fara sa ne dam seama daca acea persoana merita ura noastra...sau pur si simplu il uram pentru ca candva,in oarecare moment acea persoana ne-a parut antipatica sau ne-a spus ceva ce nu ne-a picat bine,si asa am ajuns noi sa nu-i suportam infatisarea,gandirea sau comportamentul.Cand o vedem pur si simplu simtim ca luam foc,ca ni se ridica temperatura corpului...privirea ni se ingreuneaza si arunca scantei de rautate,simtim o pulsatie a creierului permanenta si parca asteptam o singura clipa sa explodam,sa o luam de par pe acea persoana...sa ii spunem vrute si nevrute,sa o facem sa regrete ziua in acre ne-a cunoscut...si asta doar pentru ca nu ne place ceva la ea..ceva la acea persoana nu e pus la locul lui sau pur si simplu ne deranjeaza...are ceva in plus sau in minus...e prea ...sau prea....gandeste asa,sau asa...nici noi nu stim prea bine de ce uram...dar toti suntem cuprinsi de o ura ce renaste din noi fara sa o putem controla....suntem inconjurati de atatea lucruri frumoase ce nu el putem observa frumusetea...vedem doar lucrurile rele...si prindem o ura..sau nu stiu cum sa zic....simtim nevoia sa respingem tot ca sa ne protejam pe noi...suntem din ce in ce mai rai..uitam adevaratele valori si ne lasam cuprisi de sentimente ce ne modeleaza fara permisiunea noastra...suntem doar niste marionete...niste jucarii de teatru pe care ura noastra si a celorlalti ne folosesc in piesa vietii...

sa vorbim un pic cum se manifesta tristetea

Suntem oameni...suntem compusi din clipe grele pe care vrem sa le uitam,zambete,lacrimi,dezastre sau lucruri ce formeaza un tot,un suflet.Daca unul din toate astea nu exista ne destramam incetul cu incetul si nu mai avem rost.

Avem visuri care vrem sa devina realitate,clipe de nicaieri pe care nimeni altul nu le poate avea,sentimente care nu credeam ca pot exista sau pe care nu le stim inca,speranta ca a doua zi va fii mai bine si ca vom trece de labirintul ingreunat al vietii.Ne hranim cu vise pana cadem intr-o utopie...zburam pana ne frangem aripile si ajungem pe pamantul rece.Nu ajungem sa fim decat o picatura de plumb care se lasa purtata de aerul innecacios al vietii.Ajungem sa NU ne putem bucura de frumos ci sa observam doar partea rea a lucrurilor.Ajungem sa putem observa furtuna cerului dar sa nu vedem curcubeul de dupa,sa vedem privirea aspra a oamenilor dar sa nu apreciem zambetul cald al mamei..sa tinem prea mult la vorbe aruncate in vant.

Din culorile lumii ajungem sa vedem doar doua non-culori:alb si negru si sa le simtim raceala ce ne cuprinde ca un lant pana si in adancul gandului.Ne plimbam pe un drum care odinioara ne parea cel mai frumos si ne uitam in urma lui si nu observam decat frunzele ce acum ne par ruginite si scufundate in praful innecacios...nu mai vedem frumusetea lucrurilor pentru ca suntem tristi.Cand suntem tristi ochii de o linie moarta ni se ratacesc cautand speranta.Te gandesti la anii care s-au scurs,la ganduri ramase de mult,la amintiri ingropate si iti simti ticaitul inimii mult mai trist.Cauti sperante ce se trezesc din tine dar nu le poti semna dreptul la fericire.Auzi oameni care iti vorbesc intr-o doara cand tu iti ceri dreptul la sperante,vise si impliniri.Gandul iti devine prea viu pentru al mai putea suporta...urla cerul intr-o lume in care omul nu ti se pare decat un obiect uitat...toate astea mi s eintampla cand sunt trista...nu stiu cum e la voi dar eu una asa ma simt...ma simt ca un obiect fara simtiri aruncat intr-un colt de lume...voi?

Pentru?!

..pentru?...
O lacrima pe obrazul aramiu...

Inca un tarus infipt in sufletu-mi pustiu;

Un cuvant pe buzele mele

Inc-o secunda data uitarii~

O privire pierduta in raza

Inca o data sufletu-mi intristeaza

Un trup cazut pe iarba uscata,

Inc-un oftat sa iasa la viata.

Doua maini lungi si uscate

Se intind spre lunci de mult uitate.

Doi ochi lucitori si lipsiti de viata

Sunt pierduti de a lumii speranta...

O lacrima curata si pura,

Obrazul insetat o soarbe,o fura...

Nu merita sa plangi pentru

Ca ti sa nariut universul;

Pentru o clipa de viata luata de vant,

Un fir de speranta rapuns la pamant,

O noapte fara de stele

Cand totul e negru si suferi-n tacere;

O dimineata fara de soare....

....dar...pentru ce merita oare?

p.s.: chiar as dori sa stiu pentru ce merita sa sufar...pentru ce imi pot permite sa imi consum sufletul si lacrimile...voi stiti? pentru ce...pentru cine?....exista cineva sau ceva care merita sa ne consumam sau sa plangem pana cadem intr-o utopie?!..si suntem siguri,credem cu toata fiinta acest lucru? voi ce credeti? :(

NU AM

NU AM





Nu am sufletul de ceara ca sa-l sculptati asa cum vreti;


Nu am sperante de aruncat cum voi credeti;


Nu am privire fixa si vad de toate;


Nu am gand pentru vise desarte;


Nu am zambet,victima a durerilor;


Nu am masca ci fata a deceptiilor;


Nu am gura doar pentru vorbe invinse;


Nu am ochi pentru lumi de mult inchise;


Nu am trup sa fiu pe la spate impinsa;


Nu am dorinta sa ma consider invinsa;


Nu am maini diafane sa cer indurare;


Nu am hartie sa fiu visatoare;


Nu am cuvinte sa-mi spun pasul;


Nu am timp caci mi s-a naruit universul